Un nou meci amical pentru Viitorul Cosminele!
Echipa noastră va disputa duminică, 2 februarie, de la ora 12:00, un nou meci amical, întâlnind pe stadionul din Ștefești formația locală, Brădetul Ștefești, clasată pe poziția a 9-a în Superliga B Prahova (Liga a 5-a).
Va fi o confruntare cu o echipă foarte bună din Superligă, iar jucătorii noștri sunt hotărâți să ofere o replică solidă și să dea tot ce au mai bun pe teren. Băieții noștri vă așteaptă să-i susțineți, chiar dacă acest meci este unul amical.
Bănică Andrei (fundaș Viitorul Cosminele):
Suntem foarte fericiți că am început perioada amicalelor cu victorii și ne dorim să continuăm în acest ritm până la finalul campionatului, unde avem un singur obiectiv: PROMOVAREA! Grupul este minunat, colegii arată o dorință mare de reușită. Ne așteaptă meciuri grele, dar suntem conștienți de valoarea și forța echipei!Hai, Cosminele!